De la Bârca la Viena ¿i înapoi

‘Adrian Paunescu scrie proza cu degetele arse de miracolul poeziei, ¿i de aici succesul tulburator, care, în loc sa mântuie, înspaimânta, obliga ¿i ratace¿te. Poet al fluen¿elor de liliac în gârle de piatra rara, al brumelor de bronz, al caderii în ranile dorului ¿i în hohote de chihlimbar, grav despicat de neiertare ¿i de razvratire, Adrian Paunescu intra în hotarele prozei prin vijelia reportajului. (...) Püin îi pasa daca lumea îl aplauda sau îl înjura, el vrea sa rastoarne ¿i sa cladeasca, ¿i n-are timp sa capieze stând într-un picior, viäa e scurta ¿i, daca nu vrea sa se îndrepte prin cântec (¿i nu vrea), trebuie rezidita din mers ¿i înväata sa cânte. Reportajul lui Paunescu e, înainte de toate, unul de atitudine, adevarul sare din pagina ca miezul dintr-o ceapa zdrobita cu pumnul (...), fulgerul, aparent liric ¿i aparent hranit de curcubeie, e un arc al îndoielii, un cârlig veninos umblând prin crapaturile pamântului, strigatul doare, suspinul are ghimpi în cre¿tet, gerul frige, apasarea îngheäa. Durabila for¿a a reporterului Adrian Paunescu vine de acolo ca el n-are chef, în nici o pagina, sa fie râu de baut în ¿apte linguri, ci numai fluviu azvârlindu-se în mare, cu toate aluviunile ¿i razboaiele sufletului.‘